Busola

Cine nu a vazut o busola? Probabil multa lume, dat fiind ca a disparut de prin scoli, unde era, pentru multe persoane, singurul prilej de a vedea o busola.
Ce este busola? Un instrument format dintr-o cutiuta, ce are un cadran, pe care sunt indicate punctele cardinale, in mijloc fiind montat ac magnetic, care, lasat liber, indica directia nord-sud. Cu ajutorul busolei poate fi asigurata orientarea in teren.
Dupa unele versiuni, proprietatile magnetice ale materiei ( adica acelea ca materialele sa se atraga sau sa se respinga unul pe altul) au fost sesizate de oameni inca din antichitate.
Cuvintele "magnetism", "magnet" se pare ca provin de la numele provinciei grecesti Magnesia si de la numele orasului Magnessa, in imprejurimile caruia s-au gasit "pietre magnetice" ( zacaminte de magnetit). Aceasta versiune este sustinuta de Titus Lucretius Carus, in poemul sau, De rerum natura ( despre natura lucrurilor). Dupa Plinius, cuvantul magnet a fost denumirea data pietrele gasite de ciobanul Magnes.
Este insa aproape sigur ca busola este o inventie chinezeasca, foarte veche. Chinezii au folosit busola mai inainte pentru a calatori pe uscat. Ei construisera asa-numitele care magnetice, tschi-nan-kiu. Ele erau niste trasuri cu doua roti; inainte scaunului se gasea o mica statuie, mobila in jurul unui pivot, statuia avand un brat intins. In brat se afla o mica bara magnetica, bratul indicand sudul. Imparatii foloseau acest car care pentru a se deplasa prin imensa lor tara, la mare distanta. Inventatorul carului si al busolei este considerar imparatul Tsche-U-Kung ( aproximativ 1100 i.H r)
Potrivit unei alte istorioare, carul a fost inventat de imparatul Huang-Ti, in timpul razboiului impotriva unui rebel. Ultimul avea obiceiul sa ridice nori de praf, pentru a dezorienta si dezorganiza armata imperiala. Huang-Ti a construit atunci un car magnetic, cu care s-a orientat pe campul de lupta si l-a invins, in acest fel, pe rebel ( era cam prin anul 2364 i.H). Mult mai tarziu, prin anul 658 D.H, primul car magnetic a fost transportat in Japonia.
Documentul cel mai vechi privitor la utilizarea busolei in navigatie apare pe vremea dinastiei Tsiu ( anii 265-419). Ajutati de busola, chinezii ajungeau pana in fostul Ceylon ( din 1972 Sri Lanka) si chiar la Ind ( Indus sau Sindh), ba unii spun ca navigatorii chinezi parcurgeau marile pana la Eufrat.
Referitor la folosirea busolei in Europa exista un vechi document este vorba de poemul satiric Biblia, scris in 1190. In aces poem, autorul spune direct ca atunci cand cerul este acoperit si cand nu se poate vedea nici luna, nici stelele, navigatorii consulta acul magnetic. Se vorbeste despre el ca despre un lucru cunoscut.
Pe la 1210, prima parte a cartii sale, Historia orientalis, Jacques de Vitry a facut o descriere a Palestinei. Cunostea aceasta parte a lumii in urma participarii la razboiul albignezilor ( adeptii unei secte din sudul Frantei) si dupa ce statuse cativa ani acolo. In aceea carte se vorbeste despre acul magnetic ca de un lucru nou. Autorul adauga ca magnetul ar fi fost descoperit in India si ca atragea fierul, ca urmare a unor proprietati oculte.
Cuvantul francez aimant ( magnet) provine de la pierre aimante (piatra iubitoare). La chinezi are un nume asemanator thsu-chi. Prin anul 1250, poetul Gathier d' Espinois scria: "La fel cum acul se indreapta spre magnet, la fel totul se indreapta spre frumusetea care face obiectul acestor cantece". Pentru prima oara piatra care atrage metale este numita magnet.
Cercetari stiintifice ale ultiumelor decenii au stabilit ca, fara a contine magnetita, epifiza, situata in creier, este sensibila la campurile magnetice, explicand, in acest fel, orientarea in spatiu la animale si oamenilor. Cu alte cuvinte, avem in creier o busola, care se orienteaza in campul magnetic al Pamantului.