Diamantul

Diamantul este o forma cristalina a carbonului, care se formeaza la temperaturi si presiuni foarte mari. De aceea, in mod natural, diamantele se formeaza in rocile topite, situate la andancimi de 100-200 de km. Cristalele tip diamant, sunt aduse la suprafata Pamantului prin eruptiile vulcanilor. In aceasta calatorie, o parte din ele se vaporizeaza sau se transforma in grafit ( material din care se confectioneaza minele de creion).
Roca speciala ce contine diamantul este kimberlitul ( numele provine de la localitatea Kimberly, din Africa de Sud, unde s-au gasit multe diamante). In anul 1870 s-au deschis in Africa de Sud primele mine de diamante.
Diamantele aluvionare ( aflate in albiile raurilor) au fost recoltate inca din secolul al VIII-lea i.Hr., in India. Ele erau exportate si ajungeau pana in portul Alexandria ( Egipt). Un astronom al regelui Ptolemeu scrie despre un rau indian plin de diamente.
In Brazilia s-au descoperit diamante in secolul al XVIII-lea, la 500 km nord de Rio de Janeiro, in zona numita Diamantina.
Incepand cu anul 1866, in Africa de Sud s-au descoperit zacaminte masive de diamante. In anul 1955 s-au descoperit in Siberia, sub stratul de gheata vesnica, cele mai mari zacaminte de diamante din lume. In epoca moderna, Canada a devenit un mare producator de diamante.
Sute de ani, diamantele au fost folosite drept talismane, iar uneori erau fixate ca pietre de podoaba pe inele. Cel mai vechi giuvaier cu diamante ( neslefuite) era considerat coroana reginei Ungariei, ce dateaza din anul 1074. Regii Frantei si reginele Angliei utilizau diamantele ca insemne ale puterii inca din anul 1300.
Cea mai veche indicatie privind slefuirea diamantelor dateaza din secolul al XIV-lea si este de origine indiana. In Venetia se prelucrau diamantele. Taierea diamantului a fost mentionata, ca operatie de bijutier, abia in anul 1550, la Antwerpen ( Flandra), cel mai important centru pentru diamante din lume.
Diamantele sunt pietre pretioase transparente, caracterizate prin foc ( capacitatea de reflexie) si stralucire ( brilianta).
Pentru a i se accentua efectele optice, un diamant brut trebuie taiat dupa anumite fatete. Taierea si slefuirea diamantelor este o arta foarte grea si migaloasa. De aceea, diamantele prelucrate sunt deosebit de pretioase.
Exista cateva diamante celebre.
Steaua Africii are 530,2 carate ( 1 carat = 0,2 grame) si este cel mai mare diamant taiat din lume. Are forma de para, cu 74 de fatete si se afla in sceptrul regal al Regatului Marii Britanii, fiind tinut impreuna cu bijuteriile Coroanei in Turnul Londrei. Diamantul a fost decupat din diamantul Cullinan, de 3106 carate, cel mai mare din lume, care a fost gasit in Transvaal ( Africa de Sud), in anul 1905. Alte diamante cunoscute, in originea valorii sunt: Excelsior (971,5 carate), Steaua Sierrei Leone (936,9 carate), Marele Mogul ( 787), Dariia-i-Nur ( 175-195 carate), a fost purtat de Sahul Iranului la incoronare, in anul 1967, Koh-I-Noor ( a fost purtat de regina Elisabeta a Marii Britanii la incoronare in anul 1937), diamantul Hope ( adus din India in Europa in 1642 si achizitionat de Ludovic al XIV-lea, care a pus sa fie taiat la 67,5 carate, fata de 112 carate cate avea initial).
Odinioara se credea ca diamantele au proprietati magice si medicale. Unele diamante sunt fosforescente, adica lumineaza cand sunt aduse de la lumina si lasate in intuneric. De aceea lumea veche credea in puterile malefice ale acestor diamante. Se mai credea ca diamantele pot alunga diavolii, pot vindeca, pot da curaj in batalii sau pot feri de moarte. Casele cu diamante ingropate in cele patu colturi ar fi ferite de trasnete. Filozoful grec Platon ( 427-347 I.Hr.) credea ca pietrele pretioase sunt fiinte vii aparute din combinatia cu spiritele astrale. Diamantele erau purtate ca amulete impotriva otravirilor. Pulberea de diamant era si otrava si medicament. Baiazid II, sultanul turcilor, a fost ucis de fiul sau, care i-a pus praf de diamant in mancare, iar Papa Clement al VII-lea a fost omorat de proprii sai medici, care i-au dat 14 linguri pline de praf de pietre pretioase.
Inca din antichitate oamenii au visat sa produca diamante.
Primul experiment serios in scopul producerii de diamante pe cale artificiala a fost inteprins de savantul rus V.H. Karazin, in anul 1823. Sinteza diamantului a fost incercata si de savantul englez Hannay, care, in anul 1880, a facut experiente cu parafin incalzita in tuburi de presiune. Savantul francez Henri Moissan (1852-1907) a folosit metale topite, care prin racire brusca, ar fi trebuit sa realizeze presiuni foarte mari in stare sa transforme in diamant carbonul introdus in topiturile respective. Nici una din experientr nu a dus la rezultate concludente.
O data cu dezvoltarea tehnicilor presiunilor inalte, la care a contribuit esential savantul american P.W. Bridgman ( 1882-1961), laureat al Premiului Nobel pentru fizica in anul 1946, s-au creat conditii pentru sinteza diamantului.
Echipa savantilor americani F. Bundy, T. Hale, H. Strong si R. Wentorf a reusit producerea diamantului sintetic la 31 decembrie 1954. Anuntul in presa a aparut la 15 februarie 1955.
Astazi se produce in mod curent pulbere de diamant pentru scopuri industriale ( pentru cutite, discuri de taiere, foi abrazive, sape de foraj), iar procedeele de preparare s-au diversificat, incluzand folosirea catalizatorilor si a laserului. Productia mondiala, de diamante sintetice a crescut in ultimii ani, iar aceste diamante, care nu au totusi marimea si frumusetea celor naturale, sunt materiale indispensabile industriilor moderne. Sa retinem totusi un fapt remarcabil: republica Zair este cea mai mare producatoare de diamante industriale din intreaga lume.