Cromatografia si Cromatograful

Cromatografia reprezinta o metoda revolutionara, foarte sensibila, de analiza a substantelor chimice. Principiul cromatografiei a fost descoperit de savantii englezi A.J.P. Martin ( n. 1910) si R.L. Synge ( n. 1914), cercetatori, primul, fizician-chimist la Institutul national de Cercetari Medicale din Londra, si al doilea, biochimist la Institutul de Cercetari Rowett din acelasi oras. Principiul acestei metode este simplu: amestecurile de substante complexe, antrenate de lichide convenabil alese, se separa in componentele respective, in cursul deplasarii lichidului ce poarta substantele printr-un mediu absorbant, ca de pilda o coloana de pulbere absorbanta ( metoda denumita in acest caz cromatografie pe coloana) sau o foaie de hartie de filtru ( metoda ce poarta denumirea de cromatografie pe hartie). Pentru " descoperirea si perfectionarea analizei cromatografice de repartitie pe hartie, in analiza organica", cei doi savanti au primit Premiul Nobel pentru chimie pe anul 1952.
Se pare ca procedeul cromatografic a fost reinventat de mai multe ori in cursul istoriei stiintei. Astfel, in 1850, chimistul german F.F. Runge ( 1796-1867) a analizat amestecuri de coloranti cu ajutorul unei fasii de sugativa, a carei extremitate era muiata in lichidul ce urma sa fie studiat. Runge a mai propus o metoda de separare a corpurilor dizolvate in acelasi lichid, cu ajutorul unui praf de lemn introdus in solutie. Cativa ani mai tarziu, chimistul Schoenbein foloseste aceeasi metoda cromatografice, rudimentara, pentru separarea unor saruri metalice afltare in solutii.
Istoria consemneaza faptul ca biologul rus Mihail S. Tvet (1872-1920) redescopera metoda cromatografica in 1901, cand efectueaza cu succes prima analiza a clorofilei, folosind un extract din frunze verzi, macerate in eter de petrol, trecute printr-o coloana de carbonat de calciu fin pulverizat. Memoriul lui Tvet a fost publica intr-o revista botanica obscura din Rusia si, de aceea a ramas necunoscut. De aceea s-a ajuns ca principiul metodei cromatografice sa fie redescoperit abia in anul 1931. In acel an, chimistii germani Kuhn, Winterstein si Lederer au reusit sa separe, prin analiza cromatografica pe coloana de material poros, componentele anumitor varietati de pigmenti cu proprietati foarte asemanatoare, numite carotenoide. Reusita analizei celor trei savanti a dovedit ca prin cromatografie se pot separa si se pot obtine in stare pura produsi cu proprietati foarte apropiate, care sunt, in acelasi timp, greu de separat prin alte mijloace.
Rezultatele obtinute prin noua metoda sunt atat de precise si de surprinzatoare, incat cromatografia poate fi considerata ca fiind cea mai mare descoperire in domeniul analizei chimice facuta in secolul al XX-lea.
Aplicatiile cromatografiei sunt diverse si foarte importante: studierea elementelor de pamanturi rare in stare pura, observarea separarii acizilor aminati in biologie s.a.m.d.p. De asemenea, prin cromatografie s-a putut verifica structura insulinei, s-a identificat un nou hormon al tiroidei etc...
Desi nu au fost explicate in mod satisafactor toate fenomele legate de procedeul cromatografic de separare, s-a trecut deja la construirea de aparate sofisticate, care poarta denumirea de cromatografe. Aceste aparate, a caror realizare nu poate fi atribuita unui singur inventator, se perfectioneaza in mod continuu. Se poate spune ca cromatografia si cromatograful reprezinta cu adevarat o opera colectiva a multor savanti si ingineri, care si-au adus contributia, de-al lungul timpului, reusind sa transforme o observatie simpla, la indemana fiecarui elev de liceu, intr-o tehnica de mare precizie si de o deosebita sensibilitate.
Astazi au aparut tehnici si aparate noi, asa cum este cazul radiocromatografiei ( procedeu in care sunt folositi izotopii radioactivi) si al electrocormatografiei (procedeu in care se foloseste un camp electric aplicat solutiei cromatografiate), care au revolutionat chimia cantitativa