Compact-Discul (CD)

Compact-discul este un mediu de inregistrare a informatiei sub forma de disc subtire, caracterizat printr-o imensa capacitate de inmagazinare. El este folosit pe scara larga in inregistrare si reproducere de muzica si imagini de o mare fidelitate.
Tehnologia compact-discului a fost pusa la punct in anii '70. Atunci se vorbea cu mandrie ca omenirea a trecut la era discului video. Pe un disc de tip video, semnalul este inscris sub forma unor adancituri fine, cu ajutorul unui laser cu argon. Lumina albastra a laserului interactioneaza cu substanta numita fotorezist, aflata pe suprafata discului. Apoi fotorezistul este developat. Portiunile iluminate fiind solubile, ele sunt usor indepartate. Punctele inscrise pe disc sunt "citite" tot de un laser, numit laser de citire.
Daca se inregistreaza sunetul pe CD atunci avem de-a face cu un compact-disc audio. Deoarece inregistrarile se fac in cod numeric, iar apoi sunt transformate prin sisteme speciale in semnale sonore sau vizuale, discurile sau denumit digitale ( de la cuvantul digit= cifra in lb. engleza).
Primul disc audio digital a fost lansat de firmele Mitsubishi, Sony, Hitachi la Targul International Audio, in septembrie 1977. In prima etapa, firmele producatoare au standardizat aparatura de intregistrare-redare. Primele discuri audio-digitale aveau 30 de cm in diametru. Aceeasi dimensiuni s-a utilizat si pentru discurile video.
In anul 1978, compania Philips ( companie electronica din Olanda) a produs un disc audio-digital de numai 11,5 cm. Philips s-a asociat cu compania japoneza Sony, pentru a produce CD-uri cu diametrul de 12 cm. Un disc cu diametrul de 30 cm poate contine pana la 15 ore de muzica. El este insa nepractic si costisitor. Noul disc de 12 cm dureaza 74 de minute, un timp rezonabil pentru un ascultator de muzica. Timpul de 74 de minute a fost sugerat de durata aproximativa a Simfoniei a IX-a a lui Beethoven.
Compact-discul s-a modernizat a fost lansat pe piata in octombrie 1982. In urma cu cativa ani, CD-ul a castigat o mare popularitate si a devenit principalul mijloc de acces la informatia audio.
Incepand cu anul 1982, folosirea benzilor pentru inregistrare-redare audio-video a inceput sa se restranga, datorita comoditatii, durabilitatii si a fidelitatii oferite de compact-discuri.
CD-urile nu sunt utilizate numai pentru informatia audio-video, ci mai ales, pentru stocarea si transferul de date din sistemele de calcul si din marile baze de date. Capacitatea de inmagazinare a CD-urilor creste pe masura ce evolueaza tehnologia materialelor fotosensibile si sistemele cu lasere pentru inscrierea si citirea informatiei. Exista discuri care poti fi doar citite, o data ce informatia este inscrisa: sunt asa-numitele discuri CD-ROM ( de la cuvintele: read-only-memory = memorie care poate fi doare citita). Exista, de asemena CD-uri pe care se poate inscrie, citi si reinscrie informatia de un numar mare de ori.