Asteroizii

Asteroizii sunt micile planete ( se mai numesc şi planetoizi) ale sistemului nostru solar, ale căror orbite se află în general între orbitele planetelor Marte şi Jupiter, invizibile cu ochiul liber. Aceste mici corpuri cereşti apare pe cer că aştri mobili, de strălucire slabă şi formează o adevărată centură , dincolo de orbită planetei Marte.
Numele de asteroid vine de la cuvintele greceşti aster=stea şi eidos=aspect.
Primul asteroid, Ceres, a fost descoperit la observatorul din Palermo, de către directorul său, astronomul Giuseppe Piazzi, la 1 ianuarie 1801. Orbita sa a fost considerată eliptică, cu semiaxă estimată la 2,8 ua ( 1 ua = o unitate astronomică = semiaxă mare a orbitei Pământului = 149 600 000 km = distanţa Pământ-Soare). Până în 1807 s-au mai descoperit încă trei asteroizi: Pallas, Iunina şi Vesta.
Dacă până în 1890 asteroizii erau observaţi vizual, începând cu 1891, Max Wolf de Heidelberg şi Auguste Charlois au făcut la Nisa primele fotografii ale bolţii cereşti ce evidenţiau asteroizii. Erau expuse plăci fotografice timp de o oră; în acest timp, stelele erau înregistrate ca puncte, mai mari sau mai mici, pe când asteroizii descriau un mic segment de dreaptă. Această tehnică aplicată până în zilele noastre, a permis descoperirea, cu ajutorul unui telescop Schmidt, a unui număr mare de asteroizi. Cu această metodă este însă mai greu de detectat şi orbita asteroidului. Aşa că dacă sunt cunoscuţi 18 000 de asteroizi, numai pentru 5000 dintre ei este determinată şi orbita.
În prezent se cunosc diametrele a 200 de asteroizi. Ceres, cel mai mare, are diametrul de 933 km ( dintre ceilalţi, numai 30 de asteroizi au diametrele mai mari de 200 km); în marea lor majoritate, asteroizii sunt corpuri extrem de mici.
Se crede că originea asteroizilor este strâns legată de cea a planetelor. Se pare că asteroizii s-au născut din norii interstelari, formaţi din gaz şi pulbere ( praf cosmic). Sub influenţa fenomenelor cosmice violente, praful cosmic s-a coagulat, formând un fel de preplanete, complet rarefiate; la rândul lor, aceste corpuri s-au închegat şi mai strâns, formând corpuri mai masive şi ducând la generarea planetelor. Însă în regiunile în care se găsesc asteroizii, procesul de aglomerare a fost întrerupt. După părerea unei somităţi în domeniu, V.S. Safranov, apropierea de planeta Jupiter ar fi cauza acestui fenomen; presupunând că centura de asteroizi ar fi fost plină de subplanete mai puţin masive decât cele care se aflau în vecinătatea orbitei viitoarei planete Jupiter, preplanetele masive l-au creat pe Jupiter.
În urma ciocnirilor, unele dintre preplanetele din prima categorie au ajuns la anumite orbite, puternic alungite, ceea ce a făcut ca unele subplanete să fie expulzate din vecinătatea viitoarei centuri, pe când altele, sub influenţa unei acţiuni parazite, s-au fragmentat, în loc să se asocieze, şi au format micile planete, numite asteroizi.
În final, dăm numele unor planetoizi: în afară de primii patru descoperiţi ( Ceres, Pallas, Iunona şi Vesta), aproape la fel de cunoscuţi sunt Adonis, Apolo, Eros, Flora, Hermes, Hidalgo, Icar, după cum vedet aproape numai personaje mitologice.