Alfabetul

Orice alfabet conţine totalitatea lierelor, aşezate într-o ordine convenţională, corespunzătoare sunetelor de bază ale unei limbi sau ale unui anumit grup de limbi. Deşi istoria constată transformarea sau dispariţia progresivă a anumitor litere ca şi trecerea de la un alfabet la altul şi adaptarea de litere între alfabete, fiecare colecţie de semne poate fi considerată încheiată, finită. Ţinând seamă de modul de articulare, există combinaţii de câteva zeci de litere ale unui alfabet scris sau vorbit şi posibilităţi nelimitate ale acestei expresii în ţesătură cotidiană a schimburilor sociale, că şi în creaţie şi în conservarea culturii.
Primele scrieri au fost cuneiformele, inventate în Mesopotamia ( 3400 i.Hr.) şi hieroglifele, imaginate în vechiul Egipt ( 3200 i.Hr). În afară de cifre, ele însemnau pictograme, desene care reprezentau fiinţe sau obiecte. Aceste scrieri sunt complicate, atunci când este vorba de compus fraze. Pictogramele, care tindeau să devină desene stilizate sau schematice, erau de trei categorii, fiecare având funcţia să: ideograma ( care avea valoarea unui cuvânt întreg, dar putem evocă şi termeni abstracţi, prin asociaţie de idei; de exemplu pictogramă stea, devenind ideogramă, însemna: stea, zeu, sus, a fi sus); fonogramă sau semnul fonetic ( care transcria o silabă) şi determinativul ( care, scris lângă o ideogramă sau semn fonetic, îndepărta orice posibilitate de eroare în citire)
Primul alfabet, inventat pe actualul teritoriu al Siriei, într-un interval anterior anului 1100 i.Hr., s-a diferenţiat, pentru a se putea adapta diverselor dialecte semitice ale popoarelor care trăiau în Siria sau o frecventau, în: fenician, sud-arabic, şi nord arabic, paleo-ebraic, moabit, arameic.
Primul alfabet veritabil, derivat de altfel din cel fenician, a fost alfabetul grec, care este atestat la începutul secolului al VIII-lea i.Hr. Alfabetul grec a influientat multe alte alfabete, printre care amintim cele două alfabete slave: glagolitic ( glagol = cuvânt în vechea slavă) şi chirilică, inventate de Chiril în secolul al IX-lea d.Hr., care stau la originea alfabetelor moderne rus, bielorus, ucrainean, bulgar şi sârb.
Alfabetul chirilic a fost folosit şi la noi până după jumătatea secolului al XIX-lea, mai ales pentru documente de cancelarie şi cărţi de cult slavoneşti şi româneşti. Cine nu ştie, din Amintiri din copilărie, nemuritoare operă a lui Ion Creangă, cât de greu îi era lui Trăsnea să memoreze slovele alfabetului chirilic?
În 1860 în Ţara Românească şi în 1862 în Moldova, alfabetul chirilic a fost înlocuit cu cel latin, în întreaga administraţie.
Urmarea cea mai importantă a scrierii greceşti s-a manifestat în Italia. Intraţi în contact cu elenii, etruscii au extras din scrierea acestor străini ( în jurul anului 700 i.Hr.) un alfabet care este la originea alfabetului latin, atestat încă de la sfârşitul secolului al VII-lea i.Hr. Acest ultim alfabet, răspândit de romani, va cuceri întreagă lume mediteraneană. Însă fiind limbă şi cultură, latina a supravieţuit prăbuşirii Imperiului Roman, ceea ce nu s-a întâmplat cu nici un alt imperiu.
În zilele noastre chiar şi unele popoare musulmane ( turcii, de pildă, care, după reforma lui Ataturk din anul 1928, au renunţat la scrierea arabă, dificilă şi puţin precisă, ce împiedică difuzarea culturii) cedează în faţa avantajelor alfabetului latin.
Unele ţări din fostă U.R.S.S. au păstrat alfabetul chirilic, însă guvernele ţărilor respective folosesc şi alfabetul latin în corespondenţa internaţională. În acelaşi timp China ezită încă adoptarea unei scrieri de tipul alfabetic, ceea ce ar presupune prefacerea totală a limbii şi abandonarea în totalitate a literaturii.
În afară de alfabetele care compun scrierea, mai există şi alte genuri de alfabete, prin care amintim alfabetul telegrafic, care este un sistem de corespondenţe între nişte combinaţii de semne ale unui cod şi litere, cifrele şi semnele ortografice ( alfabetul Morse), şi alfabetul Braille, denumire dată alfabetului convenţional, cu semnele în relief, pentru orbi. Iată cum arată de exemplu, alfabetul Morse:

Civilizaţiile indo-europene sunt civilizaţii ale conceptelor, pe când cele ale Extremului Orient, care folosesc încă ideograme, sunt civilizaţii ale imaginilor şi emblemelor. Nimic nu poate decide însă superioritatea unora sau a altora, dar, fără îndoială, alfabetele sun caracteristicile celor dintâi.