Evolutionismul

In sens general, termenul evolutionism inseamna conceptia potrivit careia Universul, Pamantul, fiintele, vii, societatea... trec printr-o evolutie ( dezvoltare) istorica si sunt privite din punct de vedere ale acestei dezvoltari. In sens mai restrans, evolutionism inseamna teoriile lui Lamarck, Darwin s.a.m.d.p. despre evolutia speciilor de plante si animale, despre transformarea lor in unele in altele; se mai cheama si transformism, spre deosebire de fixism. Sub acest aspect vom aborda evolutionismul, pe care nici Lamarck si nici Darwin nu-l numeau astfel.
Notiunea de evolutie biologica a prins contur odata cu scrierile naturalistului francez Jean-Baptiste de Monet, cavaler de Lemarck ( 1744-1829), reprezentativa in acest sens fiind Filosofia zoologica, aparuta in anul 1809. Ideile, vagi si imprecise ale predecesorilor, nu pareau sa fi influentat deloc conceptia evolutionista a lui Lamarck. Savantul francez a creat primul sistem evolutionist de clasificare a animalelor si a plantelor. El admitea ca fiintele sunt repartizate de-a lungul unei serii unice. Lamarck admitea influenta climatului ( imprejurarilor) si a mostenirii caracterelor dobandite. El mai admitea ca animalul care simte o nevoie isi poate dezvolta un organ care sa-i permita satisfacerea nevoii. Insa, dupa Lamarck, motorul esential al evolutiei este o tendinta spontana a vietii de a dezvlta forme mai complexe de organizare. Actionand singura, aceasta tendinta ar produce succesiv toate fiintele seriei, de la cea mai simpla fiinta, pana la cea mai complexa. Imprejurarile tulbura aceasta dezvoltare liniara si sunt raspunzatoare de complexitatea cvasidezordonata a multimii de forme vii.
Combatuta si impiedicata de Georges Cuvier ( 1769 - 1832), zoolog si paleontolog francez, partizan al invariabilitatii speciilor, teoria biologica a lui Lamarck nu a avut succes.
In anul 1858, doi naturalisti englezi, Charles R. Darwin ( 1809-1882), de 49 de ani, si Alfred R. Wallace ( 1823 - 1913), de 35 de ani, dupa efectuare unor lungi voiaje dincolo de tropice, au propus, independent unul de altul, o teorie care explica generarea de noi specii atat animale, cat si vegetale, prin descendenta directa si continua. Din indivizii care-si modifica insusirile nu raman decat cei mai bine adaptati intamplator conditiilor; selectia naturala este agentul formator al noilor specii. Savantii englezi Ch. Lyell ( 1797-1875) si J. Hooker ( 1817-1911) au prezentat, la Linnean Society of London, un text redactat in comun de Darwin si Wallace, intitulat On the Tendancy of Species to Form Varieties and the Perpetuation of Varieties and Species by Natural Selection ( Tendinta speciilor de a forma varietati si perpetuarea varietatilor si speciilor prin selectie naturala). Deoarece Wallace, dand dovada de o modestie exemplara, s-a plasat pe lucrare ca autor, dupa Darwin, ultimul a ramas pentru toata lumea si pentru posteritate parintele evolutionismului.
In 1859, Darwin a publicat prima editie a cartii On the Origin of Species by Means of Natural Selection, on the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life ( Originea speciilor prin selectie naturala sau pastrarea raselor favorizate in lupta pentru existenta), cunoscuta mai apoi sub numele prescurtat Originea speciilor. In ea propunea mecanismul care permite explicarea istoriei vietii fara vitalism si fara finalitate; selectia naturala.
La aparitia cartii, succesul a fost enorm, iar din diverse motive si scandalul pe masura. In ciuda precautiilor luate, era combatuta teoria creationosta. Darwin contrazicea Bibila, in care sta scris ca Dumnezeu a creat plantele si animalele, fiecare cu specia sa, cartea avand in acest fel, fara intentie, valoare anti-religioasa. Aplicand ceva mai tarziu, aceleasi idei si asupra originii omului, el contrazicea legenda creatiei lui Adam si a Evei. Atacat de teologii crestini, aparat de liberi-cugetatori, evolutionismul a devenit o doctrina atee, condamnata si dezaprobata ca atare. Inca si azi rar sunt opuse una alteia transformismul si crestinismul.
Apraritia mai multor teorii, printre care si cea a biologului german August Weismann ( 1834-1914), in 1892, care nega posibilitatea transmiterii prin ereditate a caracterelor dobandite, redescoperirea, in 1900, a legii lui Mendel ( Gregor Johann Mendel: 1822-1884, monah si botanist austriac), care descoperise ca transmiterea caracterelorereditare se face potrivit dominantei, segregarii si asortarii independente a caracterelor, enunatarea teoriei mutatiilor , de catre botanistul olandez Hugo de Vries ( 1848- 1935), in 1901, care sustinea ca mutatiile se produc fara interventia selectiei, toate acestea au tulburat profund acel echilibru instabil, divizand biologii in multe scoli si provocand o criza a transformismului, care a durat pana in preajma celui de al doilea razboi mondial.
Ulterior, nenumarate probe dovedeau veridicitatea teoriei evolutioniste. Asa ca evolutionismul nu mai constituie de mult o ipoteza, ci este un fapt. Nici un biolog nu mai neaga teoria, mai sunt numai unele secte religioase care n-o accepta. Probele paleontologice ( paleontologia este stiinta care se ocupa cu studiul organismelor fosile - resturi sau urme de organisme animale ori vegetale, conservate in roci), care dau o imagine asupra ceea cea fost evolutia reala de-alungul timpului, sunt cele mai importante. Fizicienii si chimistii au oferit paleontologilor tehnicile care permit sa dateze fosilele. S-a constatat ca in general cele doua regnuri, atat animal cat si vegetal, sunt plasate in straturi succesive, de la forme simple, la forme din ce in ce mai complexe. Sunt si alte genuri de probe.
Teoria sintetica, actuala numita uneori neodarwinism, care este mai degraba o sinteza a teoriilor de mai sus, afirma caracterul inevitabil al aparitiei structurii vii si considera drept factori fundamentali ai evolutiei mutatiile genetice, migratia de populatii, procesele genetice intamplatoare si selectia naturala, contestand ereditatea caracterelor dobandite si interventia directa a factorilor de mediu.